Rugăciunea Sfintei Cruci

 

Rugăciunea Sfintei Cruci

"Să se ridice Dumnezeu, şi să se risipească vrăjmașii Lui, şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul, cum se topeşte ceara de faţa focului, așa să piară demonii de la faţa celor ce-L iubesc pe Dumnezeu şi se însemnează cu semnul Crucii și zic cu veselie

Bucură-te, preacinstită şi de viaţă făcătoare Crucea Domnului, care goneşti demonii cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorât la iad, a călcat puterea diavolului, şi te-a dăruit nouă pe tine, cinstită Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrăjmașul.

O, preacinstită şi de viată făcătoare Crucea Domnului, ajută-mi mie cu Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu şi cu toti Sfinţii, în veci.

Amin!"